Despre Luminaria Handcrafted

Creăm amintiri parfumate prin eleganţă şi simplitate!

Orice poveste are un început. A noastră şi-a scris primele pagini anul trecut însă acum, în 2020, ne vom scrie poveştile împreună. Noi şi Voi.

Ani la rândul ne-am bucurat mai mult în familie de frumuseţile noastre de porţelan. Le-am dat viaţă nouă şi suflu de foc. Le-am dat arome şi semnificaţii de simboluri personale. Dar, anul acesta, ne-am hotărât să le împărtăşim cu voi, cei care le prețuiţi asemeni nouă.

Atunci când am creat Luminaria Handcrafted ne-am gandit să oferim parfum şi eleganţă prin simplitate. Le-am încorporat cu drag în obiectele noastre vechi, dar pline de semnificaţii şi înţelesuri. Cam asta veţi întâlni aici, pe site, și în tot universul Luminaria Handcrafted.

Iubim lucrurile vechi și poveștile

Iubim lucrurile vechi și poveștile care vin odată cu ele. Ne plac obiceiurile care dau sens vieții și o aşează pe o cale lină. Ne place viaţa tihnită. Să te trezești dimineața ca să-ţi savurezi cafeaua dintr-o ceașcă de porțelan fin, aurit ce până ieri era lumânare. Îi chemi la nuntă pe oamenii importanţi din viaţa ta. Cum să nu-i răsfeţi cu un delicat şi elegant set de invitaţii?

Cum să nu, când acestea sunt create de noi special ca să reflecte bunul gust şi personalitatea ta? Să bei ceai cu prietenele tale, dintr-un porțelan fin, englezesc, autentic. Nu ţi se pare că vezi Big Ben-ul şi Westminster Abbey de la fereastra balconului tău? Seara, să aprinzi lumânarea unui diffuser - unul sau poate chiar două. Cum să nu te bucuri de poezie și romantism, învăluit într-o aromă minunat de evocatoare? Să faci din acasă un univers care să te reprezinte, din care absorbi putere și o permanentă stare de bine.

Cum să nu te bucuri de poezie și romantism, învăluit într-o aromă minunat de evocatoare? Să faci din acasă un univers care să te reprezinte, din care absorbi putere și o permanentă stare de bine.

Promitem să avem noi grijă de toate acestea! Dumneavoastră doar asiguraţi-vă că alegeţi să trăiţi frumos. Daţi-ne nouă voie să fim arhitecţii olfactivi ai emoţiilor şi amintirilor voastre de peste ani şi ani! Promitem să fim martorii celor mai însemnate evenimente din viaţa şi trăirile dumneavoastră de zi cu zi.

Evenimente Luminaria Handcrafted

Evenimente Luminaria Handcrafted este un magazin online de produse şi servicii pentru casă şi evenimente speciale. Vintage sau noi, unicat sau reinterpretate oferim: lumânări naturale în porţelanuri fine. Pentru evenimente avem seturi complete de nuntă ce includ invitaţii personalizate, place card-uri, meniuri, numere de masă, mărturii elegante şi parfumate, invitaţii şi mărturii pentru botez. Multe dintre produsele de pe site-ul nostru sunt ediție limitată.

De aceea, de cele mai multe ori, nu avem mai mult de un model pe stoc. Marea lor majoritate sunt model unicat sau rarissim. Le selectăm cu mare grijă, special pentru dumneavoastră, iubitorii de vechi dornici să redaţi viață unor minunății ale trecutului.

Suntem primii care introducem pe piaţa românească un concept inovator în materie de servicii - "Parfumează-ţi nunta!". Acesta va transforma evenimentul dumneavoastră într-unul pe care nu-l veţi uita niciodată. Nouă ne permite să ne transformăm în creatori şi evocatori de amintiri nepreţuite.

Rolul principal

Rolul principal îl va avea aroma aleasă de dumneavoastră ce va fi semnătura olfactivă a evenimentului. Aceasta se va simţi la tot pasul, pe întreg parcursul serii voastre de vis. Mai târziu, această aromă vă va însoţi mereu în călătoria voastră prin viaţă. Ea vă va evoca minunatele clipe pe care le-aţi trăit împreună, în seara dumneavoastră specială.

E o muncă frumoasă, solicitantă și plină migăloasă, care necesită timp, atenție la detalii și finețe. Numai astfel ceea ce ajunge la dumneavoastră devine un mic obiect de colecție în sine, de care vă veţi bucura cât mai mult timp.

Noi vă asigurăm că este peste poate de frumos să transformi viaţa şi evenimentele unei persoane într-o amintire de nepreţuit! Şi ne bucurăm şi vă suntem recunoscători când ne oferiţi ocazia să facem aceasta!

Pasiune, eleganță, talent 💝 Lucruri minunate 🥰 Felicitări și multă inspirație și de acum înainte!🤗

Anca Grigore

Client

Recomand cu drag😍!Arome incantatoare in niste cescute unice si totul realizat impecabil!

Client

Echipa Noastră

Anamaria

luminariahandcrafted@gmail.com

Creăm amintiri parfumate eleganţă şi simplitate!

Gabriel

luminariahandcrafted@gmail.com

Derulează în sus